Disartria

   Este cea mai gravă formă a tulburărilor de pronunţie, care prezintă caracteristici dislalice şi rinolalice fiind afectate ritmul şi calitatea vocii, cu rezonanţă nazală monotonă şi cu insuficienţe articulatorii (de pronunţie).

   Dacă în dislalie şi rinolalie sunt afectate organele periferice ale vorbirii, în disartrie afecţiunile sunt la nivelul căilor centrale care conduc impulsul motrico-verbal spre organele periferice. Deci sunt afectate ori căile centrale, ori nucleii nervilor care îşi au rădăcina în bulbul rahidian.
    Cauzele şi formele disartriei: - este mereu provocată de lezarea anumitor zone ale SNC având cauze de natură prenatală, natală şi postnatală.

   Clasificarea disartriei se face după sistemul motor afectat:
a)   disartria corticală  – este provocată de leziuni la nivelul cortexului motor de unde porneşte comanda pentru mişcarea zonelor respective;
b)  disartria extrapiramidală  – este cauzată de afecţiuni ale nucleilor extrapiramidali, ceea ce duce la tulburări de tonus şi postură; poate fi:
• hipokinetică – presupune afectarea ganglionilor bazali la adulţi asociată cu Parkinson; subiectul se caracterizează prin lentoare în mişcări, dificultăţi de a se opri din mişcare, dificultăţi de a începe sau se opri din vorbire, repetarea ultimelor cuvinte din propoziţie, vorbire monotonă, lipsită de inflexiuni, sunete pronunţate deformat;
• hiperkinetică – la copii este însoţită de spasme şi hipertonie; se manifestă cu tulburări ale tonusului şi mişcări dezordonate; apar contracţii involuntare la nivelulcavităţii bucale, articulaţie insuficientă, voce rău timbrată (fie prea puternică, fie sacadată) apar mişcări parazite la nivelul aparatului fonator. 
c) disartria cerebeloasă  – rezultă din leziuni ale cerebelului ceea ce duce la apariţiatulburărilor de coordonare ale mişcărilor şi de echilibru
• apar şi tulburări ale vocii care este când prea puternică, când prea slabă;
• apare după boli sau leziuni în diferite regiuni ale sistemului nervos central de aceea unii o denumesc şi disartrie centrală ;
• poate să apară la orice vârstă, de aceea recuperarea începe prin tratament neurologic după care corectarea vorbirii nu se poate realiza decât de către logoped;
• gravitatea tulburărilor este în funcţie de gravitatea leziunii;
• formele uşoare ale disartriei se aseamănă cu dislalia; formele grave se aseamănădu-se cu tulburările polimorfe;
• în disartrie apar şi o serie de complicaţii deoarece subiectul suferă şi de alte tulburări:
- de motricitate – în cazul în care disartria apare după unele boli; subiectul poateprezenta pareze şi paralizii care afectează mişcările voluntare: tulburări de tonusşi postură sau coordonarea mişcărilor;
- de natură afectivă – pentru că e o afectare a SNC tulburările centrale pot provoca tulburări secundare (inhibiţia centrilor subcorticali care reglează stările emoţionale – subiectul nu-şi mai stăpâneşte stările emoţionale);
- de natură intelectuală – pot fi afectate diferite zone asociative ce afectează dezvoltarea intelectului;
-    de natură senzorială – în legătură cu căile senzoriale;
- de natură psiho-socială – dacă afecţiunea psiho-motorie este gravă subiectul nu-şi poate realiza necesităţile de igienă personală şi rămâne dependent de părinţi şi nu relaţionează cu ceilalţi copii
d) disartrie bulbară  – este provocată de lezarea nucleilor din bulb, a nervilor cranieni, ceea ce duce la hipotonia muşchilor limbii, tulburări de pronunţie, tulburări de deglutiţie, nu-şi poate controla saliva;
e) disartrie pseudo-bulbară  – are manifestări asemănătoare disartriei bulbare, dar afecţiunile sunt la nivelul fasciculului cortico-geniculat deasupra bulbului; asociată cu hipertonie şi vorbire monotonă.