Rinolalia (vorbirea pe nas) este o tulburare de pronunţie care apare consecutiv cu fenomenul de rinofonie ce se produce prin amplificarea/diminuarea rezonanţei sunetului fie prin obstrucţie nazală, fie prin comunicare buco-nazală defectuoasă. Această modificare scade gradul de inteligibilitate a vorbirii.
Asemănări între rinolalie şi dislalie:
• Ambele sunt tulburări de pronunţie
• In rinolalie apar deficienţe ce constau în tulburarea rezonanţei sunetului şi în fonfăială.
Clasificare:
1. Rinolalie deschisă (aperta) – suflul aerului necesar pronunţării sunetului se scurge pe cale nazală
2. Rinolalie închisă (clausa) – unda de aer necesar pronunţării consoanelor nazale se scurge pe traiectul bucal
3. Rinolalie mixtă (mixa) – în vorbirea aceleiaşi persoane se găsesc manifestările rinolaliei deschise şi a rinolaliei închise.
1. Rinolalia deschisă poate fi din punct de vedere simptomatologic:
a. Organică – este provocată de paralizii centrale/periferice ale vălului palatin. Spre deosebire de paraliziile centrale în care este afectată numai vorbirea, paraliziile periferice sunt însoţite de tulburări de glutiţie. Mai este provocată de procesele patologiei care afectează ţesutul nervos al vălului; malformaţii congenitale ale vălului, afecţiuni ale ţesutului vălului în urma unor infecţii; vegetaţii adenoide care după extirpare în locul nazalităţii organice închise, provoacă o nazalitate funcţională deschisă; despicături congenitale ale vălului – rezultă palatolalie (cea mai gravă). Aceste malformaţii sunt provocate de:
• infecţii cronice în perioada gravidităţii (lues, malarie);
• infecţii virale în perioada gravidităţii (rubeolă, varicelă în primele săptămâni ale sarcinii);
• radiaţii;
• consagvinitate;
• incompatibilitatea factorului RH;
• tulburări tiroidiene ale mamei.
b) funcţională – cauzată de mobilitatea redusă a vălului palatin sau a muşchilor faringo-nazali ce nu reuşesc să închidă drumul curentului de aer spre cavitatea nazală; tulburări respiratorii; imitarea vorbirii unui rinolalic în perioada însuşirii vorbirii; neexersarea vălului după operaţie. Are aceleaşi simptome ca şi cea organică, dar amploarea şi gravitatea sunt diminuate.
Simptomatologia rinolaliei deschise: cele mai grave sunt despicăturile vălului palatin, acestea punând probleme fiziologice. Pentru copilul care se naşte cu despicături de văl palatin, alimentaţia se face cu deficienţe, mai ales suptul şi deglutiţia. Din această cauză, copilul se dezvoltă greu. Când se trece la alimentaţia mixtă, unele alimente pot trece în trahee şi copilul se poate axfisia. Prezintă rezistenţă redusă la infecţii. Când ajung la vârsta adultă, tulburările de deglutiţie dispar.
Din punct de vedere al dezvoltării limbajului, simptomatologia este diversă din cauza:
• gravitatea deficienţei;
• nivelul de dezvoltare psihică;
• mediul socio-cultural;
• modalităţii de vorbire aleasă de subiect;
• particularităţile personalităţii;
• momentul şi rezultatul intervenţiei chirurgicale.
În timpul fonaţiei normale, vălul palatin joacă un rol important în închiderea cavităţii, se ridică şi coboară în timpul fonaţiei. Forţa de închidere a vălului este mai mică pentru vocale şi mai mare pentru consoane. Cea mai slabă închidere la vocale – a, cea mai puternică închidere la vocale – i, cea mai slabă închidere la consoane – v, cea mai puternică închidere la consoane – s.
Din cauza pătrunderii aerului fonator în cavitatea nazală este diminuată rezonanţa sunetului. Apar elemente parazitare în fonaţie pentru a compensa această insuficienţă a vălului, adăugându-se un hârâit (mai ales la consoanele c şi g, s şi z). Apar tulburări de ritm şi fluenţă (scurgându-se aerul pe nas, este nevoit să respire mai des). Apar grimase faciale (strângerea nărilor pentru a opri ieşirea aerului pe nas. Îi provoacă subiectului sentimente de apatie, negativism, evitarea vorbirii, anxietate.