Recomandări pentru părinţi
Vom reuşi să îi ajutăm pe copii dacă identificăm tulburările de limbaj cât mai devreme şi dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii. Nu trebuie să amânaţi rezolvarea problemelor în speranţa că acestea se vor rezolva de la sine pe măsură ce copilul creşte. Riscaţi agravarea acestora şi efortul pentru recuperare va fi mult mai mare.
Va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili obiectivele şi metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu stabilirea cauzelor care au provocat dificultatea de vorbire şi se va urmări înlăturarea lor.
În funcţie de specificul dificultăţii se adoptă atât atitudini cât şi metode diferite. Pentru corectarea tulburărilor de pronunţie este necesară conştientizarea şi dezvoltarea autocontrolului, pe când în bâlbâială tocmai acest lucru este contraindicat.
Trebuie să fie cunoscute care sunt etapele în dezvoltarea vorbirii copilului pentru a avea criterii de observare şi evaluare. Depăşirea tulburărilor de limbaj depinde de părinţi, educatori, logoped. Prin colaborare, direcţionarea eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini comune, copilul va beneficia de un ajutor eficient şi va înregistra progrese.
Fiecare copil este unic şi modul lui de a reacţiona la probleme, ritmul său şi stilul de a învăţa sunt diferite. Niciodată nu trebuie să se manifeste iritarea sau nerăbdarea faţă de nereuşitele copilului. Orientaţi dezvloltarea lui într-o manieră pozitivă şi procedaţi cu răbdare. Numai înţelegând care sunt nevoile sale vom reuşi să aflăm calea potrivită pentru a-l ajuta.
La ce vârstă se pune problema corectării tulburărilor de vorbire
În general, copiii încep rostirea clară a cuvintelor de la vârsta de un an, iar de la doi ani, formularea propoziţiilor. Dacă sesizaţi anumite probleme, nu ezitaţi sa cereţi sfatul unui logoped. El vă va spune dacă este cazul să începeţi un program terapeutic şi care este acesta.
În perioada antepreşcolară (1-3 ani) şi preşcolară (3-6/7ani) limbajul copilului se dezvoltă intens sub toate aspectele: pronunţie, vocabular, structurarea propoziţiilor. Etapele de evoluţie se succed rapid astfel că în jurul vârstei de 5 ani copilul are o vorbire clară şi se poate exprima în propoziţii fără dificultate. În primii ani greşelile de pronunţie sunt foarte frecvente, dar nu sunt considerate defecte. Deformările, înlocuirile sau omisiunile sunt considerate particularităţi ale vorbirii copilului mic, care se atenuează treptat, pe măsură ce copilul creşte.
Numai când aceste greşeli de pronunţie se menţin şi după vârsta de 5 ani putem vorbi despre o dificultate propriu-zisă.
Intervenţia corectă încă de la primele simptome asigură dispariţia mai rapidă şi fără complicaţii ulterioare ale blocajelor vorbirii. Dacă se observă la copilul de 3 ani tendinţa de repetare a primei silabe din cuvânt părintele se va strădui să-i vorbească mai rar, accentuând puţin intonaţia, iar copilul îi va imita vorbirea şi astfel se va evita instalarea dificultăţii de vorbire. Dacă din diferite motive simptomele de bâlbâială nu dispar se va cere ajutorul logopedului fără a-i face copilului vreo observaţie şi fără a se manifesta îngrijorarea. De multe ori părinţii cer sprijin logopedului după mai mult timp de la instalarea simptomelor, când bâlbâiala s-a consolidat. Ei încearcă singuri ,,să corecteze’’ şi agravează manifestările. Când se intervine la timp şi se reuşeşte corectarea tulburării de vorbire în perioada preşcolară, este mai puţin probabil să mai apară recidive. Când simptomele bâlbâielii sunt înlăturate înainte de a fi conştientizate de copil, nu apare teama de vorbire, nu se manifestă tendinţa de izolare, nu este afectată dorinţa de comunicare. Efortul este considerabil mai mic şi rezultatele de cele mai multe ori foarte bune.
Limbajul are o foarte mare importanţă pentru dezvoltarea intelectuală şi a întregii personalităţi a copilului. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită stimulării dezvoltării vorbirii copilului. Când sunt remarcate întârzieri nu este bine să se adopte o atitudine pasivă de aşteptare. Este necesar să fie căutate cauzele şi să fie luate din timp toate măsurile pentru stimularea dezvoltării copilului. Influenţele educative bine dirijate vor avea efecte mai rapide şi mai eficiente când copilul este mic (în jurul vârstei de 2-3 ani) şi întârzierea nu s-a agravat.
Cum să procedaţi în cazul diferitelor tulburări de limbaj:
Când un copil prezintă tulburări de articulaţie trebuie să stabilim mai întâi de ce natură sunt cauzele pentru a şti ce măsuri să luăm. Dacă este o problemă de natură medicală (deformări ale aparatului articulator, vegetaţii adenoide) copilul trebuie consultat de un medic specialistcare va decide ce măsuri sunt mai potrivite. Când defectele anatomice sunt corectate nu se obţine automat şi înlăturarea dificultăţilor de articulaţie. Este necesară recuperarea funcţională sub îndrumarea logopedului. Odată început tratamentul logopedic nu înseamnă că încetează activitatea părinţilor. Reuşita se bazează pe o bună colaborare. Exerciţiile pe care copilul reuşeşte să le facă împreună cu logopedul vor fi repetate şi acasă.
Copilul nu trebuie certat şi nu i se vor face observaţii în public, deoarece nu numai că nu se va obţine rezultatul dorit, dar există riscul să apară blocaje în vorbirea copilului, să evite exprimarea verbală, lucru mult mai grav decât pronunţia greşită.
Vom lăuda copilul pentru orice reuşită, oricât de mic ar fi progresul la început. Motivaţia este foarte importantă. Copilul va participa cu interes la activităţile de corectare şi vom obţine mobilizarea eforturilor sale atunci când reuşim să creăm o atmosferă plăcută, cu jocuri variate, care îi stimulează dorinţa de a comunica.
Consultaţi din timp un logoped pentru a preveni instalarea bâlbâielii şi pentru a primi sfaturi în legătură cu atitudinea cea mai potrivită pentru a fi de ajutor copilului.
Trebuie înlăturată cauza care a declanşat bâlbâiala. Dacă sunt probleme în familie, trebuie să încercaţi să le rezolvaţi şi să asiguraţi un climat de linişte, siguranţă şi afecţiune. Este deasemenea importantă respectarea unui program zilnic echilibrat, adecvat vârstei copilului, un regim de viaţă ordonat.
Nu i se vor face observaţii copilului legate de vorbire şi în acest sens vor fi instruiţi toţi membrii familiei şi persoanele apropiate.
Vorbiţi copilului calm, lungind uşor prima vocală din cuvânt, respectând intonaţia firească a propoziţiei. Starea de calm se transmite copilului şi treptat va imita felul dumneavoastră de a vorbi.
Copilul trebuie eliberat de teama de a vorbi. Acordaţi-i afecţiune şi timp suficient.
Este foarte bine să-i citiţi rar şi cât mai expresiv poezii, poveşti scurte, să folosiţi jocuri cât mai variate care-i fac plăcere copilului şi îi stimulează dorinţa de comunicare. Copilul nu trebuie să fie constrâns niciodată să vorbească; important este să dorească să comunice spontan.
Eliberarea de nesiguranţă, de orice teamă că ar avea o dificultate în vorbire vor fi hotărâtoare pentru o evoluţie pozitivă a copilului.
Este important să fie depistate întârzierile cât mai devreme şi să se solicite îndrumarea logopedului pentru a lua măsurile cele mai potrivite. După ce sunt clarificate cauzele, va fi stabilit un program de recuperare pe care părinţii şi educatorii trebuie să îl cunoască. Este necesară parcurgerea etapelor fireşti de dezvoltare a vorbirii. Se va începe de la stadiul la care este copilul, şi nu de la cum ar trebui să fie corespunzător vârstei. Se porneşte de la ce poate şi se va avansa în funcţie de ritmul şi posibilităţile copilului.
Vorbirea se dezvoltă în condiţiile în care copilul este motivat să comunice, aşadar copilul nu va fi obligat să vorbească şi exerciţiile nu trebuie să fie impuse.
Când copiii sunt mici trebuie să li se vorbească în propoziţii simple, despre obiecte familiare pe care le pot vedea şi atinge şi despre acţiuni care se petrec în acel moment. Ne vom asigura întotdeauna că înţeleg cuvintele pe care le folosim când le vorbim. Vocabularul se va îmbogăţi treptat urmărind mai întâi înţelegerea şi apoi rostirea cuvântului. Pentru dezvoltarea vorbirii trebuie folosit orice prilej în orice moment al zilei: când se îmbracă sau se spală, cu ocazia aranjării mesei, cureţeniei sau a cumpărăturilor, când este pregătit pentru odihnă. Este importantă asigurarea unei atmosfere destinse, plăcute. Se va recurge cât mai mult la crearea situaţiilor de joc pentru atingerea obiectivelor propuse.
Stimularea dezvoltării vorbirii va urmări realizarea funcţiilor limbajului, rolul de suport pentru dezvoltarea intelectuală. Se va solicita comunicarea în toate activităţile în care copilul este antrenat (desen, modelaj, activităţi matematice etc.).
Copilul nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii. Dimpotrivă trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este bine să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc.
Vor fi observate şi notate progresele şi dificultăţile copilului, cum reacţionează la programul după care ne ghidăm. Părinţii, educatorul şi logopedul trebuie să urmărească aceleaşi obiective şi să se informeze periodic despre evoluţia copilului.
Importanţa implicării părinţilor în procesul logopedic
Mulţi copii prezintă dificultăţi în procesele de exprimare, vorbire, citire şi scriere şi de aceea au nevoie de sprijinul unui logoped. Dar oricât de bun ar fi acest specialist, este o reală nevoie de o strânsă colaborare între părinte şi logoped pentru ca exerciţiile să fie cu adevărat utile.
Atât părinţii cat şi logopedul au un obiectiv comun, şi anume corectarea tulburării de limbaj pe care o prezintă copilul şi înlăturarea tuturor efectelor negative ale acestor tulburări asupra personalităţii şi comportamentului logopatului. Un program terapeutic optim pleacă de la informaţii oferite de către părinţi în cadrul unui interviu care conţine întrebări despre dezvoltarea copilului până în momentul contactării specialistului pentru identificarea cauzelor, împletite cu informaţii obţinute în urma evaluării complexe efectuate de către logoped, astfel cunoscându-se particularităţile copilului.
Trebuie să vă fie aduse la cunoştinţă etapele urmărite de intervenţia logopedică, ca şi progresele obţinute. Acestea vor deveni criterii de observare şi evaluare a limbajului la copilul respectiv. Prin colaborare şi direcţionare a eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini comune, pozitive şi flexibile, ajutorul va fi unul eficient şi copilul va face progrese stabile în ritmul propriu.
Numai dacă înţelegem nevoile copilului ne vom apropia de universul său şi nu trebuie să manifestăm nerăbdare şi nervozitate faţă de nereuşitele acestuia, mai ales pentru faptul că uneori trebuie să ne asumăm aceste nereuşite, pentru că noi, părinţii, suntem cei care îi educăm, creştem şi îngrijim. Dezvoltarea armonioasă, o evoluţie normală şi relaţiile fireşti de comunicare ale copilului depind de un climat în care îi sunt asigurate protecţia şi afecţiunea.
Odată ce copiii sunt implicaţi într-un program terapeutic al tulburărilor de limbaj, logopezii trebuie să-i înştiinţeze pe părinţi de importanţa modului în care interacţionează cu copiii, aceasta având efecte benefice atât în munca depusă de logoped, cât şi în relaţia părinte-copil. În momentul în care copiii simt un oarecare dezinteres din partea părinţilor, motivaţia lor în a-şi dezvolta o vorbire corecta va scădea, fapt ce va duce la întârzierea corectării. Odată ce s-au stabilit nişte obiective pe care şi părinţii trebuie să le atingă în intervenţia asupra corectării vorbirii copilului, specialiştii pot construi cu uşurinţă câteva exerciţii/jocuri pe care aceştia să le poată aplica acasă cu copiii.
Orice intervenţie logopedică are nevoie, pentru a fi de succes, de permanentizarea rezultatelor obţinute şi de aceea, o serie de sarcini pe care le recomandă logopedul trebuie repetate acasă. Pentru ca un copil să se apropie de o comunicare corectă, trebuie asigurată o atmosferă calmă, plăcută, într-un moment al zilei în care copilul să fie relaxat. Dacă întâmpinaţi dificultăţi în rezolvarea unor exerciţii, nu vă descurajaţi şi nu certaţi copilul. Discuţia cu logopedul şi repetarea acestora vor rezolva problema.
Intervenţa logopedică
Intervenţia logopedică este un proces complex ce implică pe lângă o muncă în echipă (logoped – copil – părinte – cadru didactic) şi multă răbdare putând să se desfăşoare pe o perioadă scurtă sau mai îndelungată de timp.
Intervenţia logopedică se desfăşoară pe o perioadă diferită de la copil la copil, putând fi de la câteva luni la 1-2 ani, depinzând de mai mulţi factori: nivelul de colaborare a copilului, implicarea părinţilor în continuarea exerciţiilor acasă, vârsta copilului, tipul sunetului afectat (unele sunete se corectează mai uşor, pe când altele au nevoie de mai mult efort), tipul tulburării de limbaj, gravitatea tulburării, nivelul dezvoltării auzului fonematic, prezenţa vreunei deficienţe (de auz, de văz, mintală, etc), diferite modificări sau malformaţii ale aparatului fono-articulator.
Factori care cresc eficienţa terapiei logopedice:
- colaborarea părintelui cu logopedul are un efect pozitiv, vizibil în progresul corectării pronunţiei copilului; sunt bine-venite discuţiile dintre logoped şi părinte la sfârşitul şedinţei logopedice în care se comunică conţinutul şedinţei (obiective atinse, exerciţii efectuate, progrese realizate);
- tema dată după fiecare şedinţă logopedică şi realizarea acesteia acasă scade durata de corectare a tulburării;
- frecvenţa la şedinţele de logopedie este de asemenea foarte importantă – se recomandă minim 2 şedinţe a câte 45 de minute săptămânal)
Şedinţele logopedice conţin: